Panik - Du schweigst (Lyrics), punk music

                                                              Back to stage

Despre educatie

                                                      Despre educatie

 Probabil ca ar fi preferabil sa incep cu unele axiome care, paradoxal, nu au legatura directa cu postarea de mai jos, desi, conform declaratiei din titlu, chiar ar trebui sa tratez despre educatie.

'Nu incerca sa te lasi te fumat daca nu esti in stare sa-ti pastrezi ipseitatea sau daca, de fapt, nu vrei s-o faci! Poate ca preferi sa fumezi iarba, ceea ce este cu totul altceva.

Nu incerca sa iei apararea unei clase sociale pe care o consideri in mod arbitrar ca fiind defavorizata pentru ca s-ar putea sa constati ca aceasta fie nu are nevoie de ajutorul tau, fie nu mai este de multa vreme defavorizata, fie, desi este defavorizata, nu se percepe pe ea insasi ca fiind astfel, ceea ce inseamna ca efortul tau nu va fi apreciat.'

Astea ar fi doar cateva exemple, ca sa nu ne doara capul prea mult de la prea multa psihanaliza.

Multa vreme am fost intrigat de unul dintre aspectele ontologice si psihologice, cu inerentele implicatii soteriologice, ale doctrinelor dharmice, in special ale Mimamsei-Vedanta, cu privire la 'compozitia' Samcita-Karmei, adica a asa-zisei karme actualizate. Metafizicienii vedantini tin sa precizeze ca Samcita-Karma nu se reduce la corpul nostru fizic si la tipul de experienta existentiala pe care o avem, i.e: sanatate, evenimentele care ne compun viata, dar practic karma actualizata se extinde asupra tuturor aspectelor vietilor noastre, determinand natura persoanelor cu care interactionam, modul de raportare a acestora fata de noi, ba chiar si asupra universului fizic exterior - un anumit tip de karma va determina trairea in anumite conditii furnizate de natura. Karma devine astfel sinonima cu totalitatea experientei noastre mundane, si probabil ca insusi faptul ca eu scriu aceste randuri este o consecinta a karmei mele personale, care mi-a pus la dispozitie anumiti determinanti ce au condus la prezentul articol.

Nu am fost nicio data adeptul subculturii manelistice, ci dimpotriva. De asemenea, nu am dezvoltat relatii tocmai amicale cu colegii cantaretilor anterior mentionati, insa pot sa spun ca traind intr-un mediu in care ei lipsesc, sau in care cel putin manifestarea audibila a muzicii lor este inexistenta, mi-am dat seama ca poluarea sonora si culturala pe care acestia o provocau facuse parte din compozitia karmei mele, a experientei mele de pana atunci, iar neasteptata simpatie retrospectiva fata de oameni, niciodata fata de muzica lor, nu se datoreaza faptului ca acum sunt in masura sa analizez la rece evenimentele trecutului, ci unei realitati pe cat de universale, pe atat de grave. 

Experientele noastre ne contamineaza intr-atat incat incetam sa mai stim ceea ce ne place si ceea ce nu ne place, sau pana la punctul in care incepem sa ne diversificam gusturile fara voia noastra. Co-prezenta manelistilor (sau a cowboy-lor ori a fundamentalistilor religiosi, acestea sunt doar exemple, pana la urma) devine necesara pentru a ne delimita de ei, pentru a ne mai putea considera superiori fata de altceva, insa, in acelasi timp, ne obisnuieste in a fi expusi acestei contaminari culturale in fiecare zi, si incepem sa apreciem unele elemente ale acestei subculturi. 

Nu este cazul meu, dar se poate intampla in cazul celor mai saraci cu duhul, si este un aspect aproape incontrolabil: este asemenea muzicii dintr-o celula, care este oferita detinutilor special pentru a-i tortura, insa le este oferita in fiecare zi. Unele dintre modalitatile aparent paradoxale de adaptare este identificarea cu agresorul, desi de cele mai multe ori acesta nu este scopul explicit al tortionarilor. Temnicerii - sau pivnicerii, dupa cum preferati - doresc fie sa te distruga - ceea ce nu este total strain de intentiile celor care asculta manele - fie sa te reeduce, sa-ti distruga sistemul de valori. 

Cu totii stim ca a doua copilarie nu este batranetea, ci inchisoarea. Daca cineva are impresia ca nu mai poate fi reeducat, atunci se inseala categoric. Nu vorbesc despre a fi invatat, ci a fi reeducat, adica despre acel proces prin care ti se imprima pattern-uri de comportament, gandire si simtire si prin care iti este (re)structurata personalitatea. Vorbesc despre educatie, insa despre educatia fortata a adultului. Este clar ca daca stai prea mult aproape de foc risti sa te arzi. Oricum, puteti sa faceti si voi experimentul asta undeva, in inima naturii, cu prietenii vostri, in fata unui foc de tabara, incat sa determinati diferenta dintre caldura si agresiune termica, dintre placere si basici. 

Cum spuneam, daca cineva, ajuns intr-un mediu aseptic, constata ca ii lipseste ceva care nu ar trebui sa-i lipseasca, inseamna ca acel ceva incepuse deja sa lucreze asupra personalitatii proprii, remodeland-o. Insa nu toate reeducarile sunt dezirabile. ATUNCI CAND VOI DORI SA FIU INCARCERAT LA PITESTI, DE EXEMPLU, O SA-MI EXPRIM DORINTA AUTORITATILOR! 

Este dificil sa trasezi granita dintre contaminarea culturala si delimitarea condescendenta, pedagogica. Daca mediul cultural devine mult prea poluat se poate ajunge in situatia ca delimitarea sa nu mai fi sincera, ci doar un mod mofturos de ati refuza doctoria.

De aceea toate initiativele anti-subculturale, anti-manelistice sunt bine-venite, in ceea ce ma priveste. Eu cred ca pericolul pe termen mediu si lung al acestui gen de muzica este subestimat si nu poate fi tratat independent de oamenii care il promoveaza si il consuma.

Dubla negaţie ontologică

Noaptea se lăsă încet în cimitir,
cortină neguroasă căzută dintre stele,
privirea-mi le contemplă, părând că le atinge,
însă distanţa-i uriaşă ca proximul nadir.

Eu merg pe aleea pietruită, pierdut în negre gânduri,
ştiind cum că iubirea mi-e confinată între ziduri
pe vecie, în dureros de adânca glie,
închisă în a morţii vecinică robie.

Nici nu-i mai caut locul, ştiindu-l pe de rost,
nici nu mă rog la ceruri, căci voia nu mi s-a întors,
ci mi-aş dori un singur lucru, ca preţ de un minut
brahmaic să mă odihnesc alături de trupul neîntors.

Şi chiar atunci, acolo, lângă-al ei mormânt,
se auziră şoapte, purtate-n sus de vânt,
silabe, îmbinate în cuvinte tot mai lungi,
formară fraze transmiţând mesaje, rugi:
“Bogdane, priveşte către mine, eu lângă tine sunt,
ascute-ţi iar vederea, dorinţa eu ţi-o port!”

“Dar unde-mi eşti, iubire, căci nefiinţă simt,
mormântu-mi stă în faţă şi în răceala morţii eşti!”
“Bogdane, eu n-am murit aievea şi nu mint,
cum poţi muri, ca suflet, când de-a pururi vieţuieşti?”

“Eşti o nălucă, aşadar, şi nu fiinţă vie, din argilă,
ivită să mă bântui pentru fapta-mi din trecut!
”Bogdane, tu ştii mai bine, chiar, ce mi-ai făcut
când mi-ai zdrobit speranţa fără pic de milă
şi m-ai trimis să stau, indefinit, în aşteptarea ta,
căci dincolo de viaţă subzistă doară legea ta,
şi aceasta-ţi este dragostea!”

“Să înţeleg că m-ai iertat pentru ceea ce-am făcut atunci?”
răspunsei eu, căzând greu în genunchi.
“Eu te-am iertat, dar pe mine cine-o să mă absolve
de anomia morţii, ce-i mai vie decât viaţa?
Cine-o să-mi suprime chinul, cel dincolo de vorbe,
căci moartea morţii-ţi este doar iubirea!
De aceea îţi aşteptam de atâta timp venirea!”

“Dar ce pot eu să fac pentru a-ţi curma simţirea
când pragurile firii ne-au despărţit definitiv iubirea?”
”Tu poţi să mori, Bogdane, mori din nou!
Tu poţi să mi te alături, moartea-n doi e viaţă!
Sfărâmă, aşadar, această forţă hoaţă
Şi-n vecie ne vom întâlni din nou!“

Nici nu ştiu cât a trecut de atunci,
secunde să fi fost, la fel de bine ar fi fost şi ani,
ştiu doar că din noaptea aceea am renăscut uşor,
fiind expiat de vină lângă-al meu amor.

Sirenia - Glades of summer

Black Veil Brides - New Religion

The Odyssey of spirit is eternal

Tiamat- So much for suicide

Heaven on Earth

If heaven is somewhere on earth,

Then I think that I just had seen, through a glimpse,

A little part from it, stretching to the sky-blue seas,

A place where everything could come into being using your will,

And seagulls fly freely between windmills bathed in sun beams,

While humans are acting as angels, in a frame that defies the real.

For that moment I was undeniably sure,

That heaven is really a place on earth,

And skies are always open through a clouds-cutted path,

A place where a noble scent is the most powerful lure,

And everything human becomes heavenly pure.

From that moment, above the space and above the time,

The whole truth received a meaning for me,

That heaven is the main instance of "to be".

Ego

The existence of the ego is the reason for to be,

I know it from those books of ancient wisdom,

But to find it by your own should be harder, maybe,

'cos this means to truly understand your mental kingdom

of thoughts and emotions, that made your mind,

And elevate yourself to the human level,

This being a place in the realm of senses

That isn't good, but neither evil,

Just one small step into one of the Universes

Where your existence reaches a land

Opened to new worldly experiences,

And helps your mind in becoming pure gold.

Still, could be desirable that, discovering your conscience,

To behave yourself in a selfish way, blindly following your wishes,

Like an animal which wants just to conquer pleasures,

Ignoring in this manner your very own essence?

Isn't a poetical question what I said

Because humans use to listen only their holy-damn ego,

Becoming more dangerous than the animals of prey, I am afraid,

Knowing that our minds were given to us for a noble purpose, it's good to see,

And not for a transitory earthly satisfaction we were meant to be.