In metafizica orientala se vorbeste despre epocile istorice, exista, in primul rand, o unitate de timp mai mare, care le reuneste pe celelalte, Mahayuga, care contine patru epoci subsecvente, 1)Satyayuga- epoca intelepciunii sau a virtutii, de la satya, epoca numita si Kritayuga, krita fiind unul dintre cuvintele samskride pentru "alb"(limba samskrida, desi are foarte multe cuvinte polisemantice, are, asa cum au dialectele eschimose, bunaoara, mai multe cuvinte care desemneaza lucruri comune, precum culori, insa, ca si in cazul limbilor moderne, si aceste cuvinte, la randul lor, pot sa fie polisemantice, shukla, de exemplu, un alt cuvant pentru 'alb', mai inseamna si 'bun', ca in cazul shuklakarmei, a karmei pozitive), 2)Tretayuga- epoca rosie 3)Dwaparayuga- epoca galbena si 4)Kaliyuga- epoca neagra, dar si epoca lui Kali, zeita mortii si consoarta lui Shiva din shivaism, dar si zeita suprema unica din traditia Shakta(in samskrida, shakti inseamna emanatie, inclusiv emisie seminala, iar Shakta este forma masculina a cuvantului, care desemneaza cultul asociat lui Kali, hinduismul shivait si de tip Shakta considerand ca zeita Kali este o emanatie- shakti a lui Shiva)
Toate aceste epoci reunite si care alcatuiesc o Mahayuga au intervale de timp asociate lor descrescatoare, pe masura virtutii si a situarii astrale a Pamantului fata de Soare, virtutea sau, mai bine spus, conditiile astrologice ale virtutii fiintelor rationale descrescand si recrescand in functie de pozitionarea Pamantului relativ fata de Soare. Odata atins acest 'afeliu' astrologic, ciclul se inverseaza, iar conditiile necesare sau favorizante virtutii incep sa creasca progresiv, moment in care are loc o reeditare, in aceeasi parametri temporali, a celor 4 yugas, insa in sens invers. Aici se face apel la numarul 12, insa nu din considerente numerologice pure, de altfel, numerologia si aritmosofia pythagoreice s-au bazat pe ciclurile solare, astfel, prima yuga, ekayuga, care este Satya, numara 48 000 de ani divini, urmeaza epoci de 36, 24 si 12 000 de ani divini . Un an divin este echivalentul a 360 de ani terestri sau umani, calculati dupa calendarul solar. Un numar de 1 000 de astfel de cicluri cosmice, alcatuiesc o unitate de timp mai mare, kalpa, iar totalitatea kalpas-urilor formeaza un ciclul cosmic complet- sarga. O kalpa este considerata in mod metaforic in hinduism ca alcatuind o zi din viata lui Brahma, personificarea principiului unic si a substantei universale unice, brahman. Sarga este o viata de-a lui Brahma, o existenta a esentialului Brahman, si cat timp ciclurile cosmice se succed unele altora la randul lor, se pare ca, tot metaforic vorbind, Brahma insusi se reincarneaza, este supus astfel samsarei, ciclul reincarnarilor succesive, care este continutul formei, si ea circulara si ciclica, a sargai.
Doream insa sa vorbesc despre prezent din perspectiva hinduista. E drept ca viziuni pesimiste asupra lumii au existat dintotdeauna in toate epocile istorice si in toate traditiile culturale ale umanitatii, atat antichitatea, cat si medievalitatea, inclusiv cele europene, au fost marcate de veritabile isterii escatologice, ale sfarsitului lumii si alimentate de calcule astrologice si astronomice- semnificatiile numerologice date anilor din calendar-, insa perspectiva hinduista are pretentia de a fi una profund intelegatoare si exhaustiva. Daca un calendar ca cel mayas se incheie la un moment dat, daca crestinismul nu are o viziune de ansamblu asupra acestei probleme, tocmai pentru faptul ca este o religie mai realista, a prezentului, hinduismul ofera si termeni foarte largi, si justificari. Epocile cresc si descresc in relatie directa cu virtutea umana, fapt care explica, chiar stiintific in conformitate cu stiintele oculte, intinderea mai mare a epocilor de intunecime sau de crepuscul spiritual. Acum ar trebui sa ne gasim in plina Kaliyuga, ba inca intr-o faza de declin a ei, ceea ce e cat se poate de deprimant cat timp e o Kaliyuga descendenta, care marcheaza incheierea unei Mahayuga si este urmata de o alta Kaliyuga, fie ea ascendenta. Kaliyuga este guvernata de Kali si, avand un vedere multitudinea ipostazelor acesteia, subordonarea epocii prezente lui Kali nu trebuie sa conduca la deprecierea imaginii fata de aceasta, ci doar ilustreaza unele dintre proprietatile inerente ale materiei cosmice- prakriti, domeniu cu care Kali, ca zeita suprema a lumii sensibile, zeita-principiu a existentei pe care o conduce in timp ce Shiva ramane in transcendenta sa, se identifica, Kali fiind insasi materia generata iluzoriu de Shiva. Deci Kali ilustreaza obscuritatea intelectuala si morala a materiei, kali, ca substantiv comun, fiind varianta feminina a lui kala, timpul, Shiva avand atributul de zeu al timpului. Daca am putea sa concepem notiunea de kala ca stand pentru continuum-ul spatio-temporal, pentru ciclurile cosmice, atunci kali ar desemna continutul factual al acestora. Kaliyuga este, prin urmare, cea mai vie si mai pline de evenimente- karmas epoca istorica. Este cea mai plina de viata, insa o viata dusa la extrem, urcata pe nivelele cele mai inalte ale placerii si ale carnalitatii, avand, totodata, si implicatiile negative cele mai grave, emulatia intra si inter-specifica cea mai mare, nesiguranta cea mai mare, clarviziunea si intelepciunea cele mai reduse. In Kaliyuga indivizii sunt aserviti prezentului, tragand toate avantajele si dezavantajele care decurg de aici, stiindu-se ca pe plan spiritual si cultural nu exista decat ignoranta. Este perioada cea mai materialista cu tot ce implica acest lucru, inclusiv din punctul de vedere al duratei, este existenta interminabila, seducatoare si dura, un veritabil Iad. De altfel, alegoriile Iadului din hinduism nu sunt decat diferite tipuri de reprezentari ale existentei.
Ma gandeam ca nu ar trebui sa ne mire nimic din ceea ce ni se poate intampla rau in aceasta perioada in care traim, sa nu ni se para inexplicabil ca toate calitatile noastre intelectuale si morale nu ne pot impiedica sa nu cedam tentatiilor lumii fizice, etc. Acesta este prezentul daca ar fi sa dam credit hinduismului, nu ne ramane decat sa traim ceea ce ni se pare mai putin impur din acest prezent.
Daca eu am fost prea impur pentru o lume general-impura este deja o intrebare futila: remuscarile isi au locul in lumea arhetipurilor, totusi, am unele remuscari, tocmai de aceea resimt atat de acut lumea in care traiesc. Se spune ca unele carti nu trebuiesc sa fie citite decat la maturitate, eu as replica cum ca altele nu ar trebui sa fie citite niciodata, poate. Imi pare rau c-am aflat atat de multe incat nu mai pot sa vad ... copacii din cauza padurii.
Unii spun despre lumina cea mai pura care nu este perceptibila vizual. Poate ca sa o cauti in intunecimea cea mai profunda nu e, neaparat, un lucru imposibil.
Stie cineva, oare, ce este de fapt Iadul? Deschiderea catre figuri de stil a orientalilor ni-l defineste intr-un mod deschis imaginatiei noastre. Insa ceea ce conteaza este aceea ca fiecare om traieste prin el insusi, este o fiinta separata, nu?, si poate avea propriile sale trairi interioare, de natura sa-i stabileasca Paradisul sau Infernul in minte, dupa voie. La celebra intrebare 'exista viata dupa moarte(viata)?' as pune o alta: 'exista Paradis in Infern?'
Cred ca ceea ce conteaza este omul, mintea lui, prin ea cel mai feeric loc poate sa devina un Infern si invers.
Si care este diferenta dintre ignoranta unuia sau cea colectiva, o lume de ignoranta, nascuta, conform cosmogenezei care-i si psihogeneza in traditiile dharmice, din avydia, ignoranta primara?
In ultima instanta contam numai noi, dincoace de orice conjuctura istorica.
Cand imi voi reveni vreodata din voma intamplarilor care au avut loc in ultima perioada in viata mea, atunci voi fi in masura sa am o pozitie mai subiectiva- si nu obiectiva- si mai idilica asupra lumii in care traim. De abia atunci. Insa nu am facut decat sa culeg roadele propriilor mele greseli din trecut. Asta merit. Am trait intamplari mizerabile pentru ca m-am infundat in mlastina samsarei si m-am infundat in mlastina pentru ca am fost sedus de existenta, mi s-a parut chiar romantic s-o fac, asemeni unui inger care (de)cade. Asa cum fiecare dintre noi se naste pur si are sansa lui sa-si continue puritatea, sa-si confirme sansa sau promisiunea de puritate care este el. Fiind deja decazut din dreptul natural la puritate nu-mi ramane decat sa mai sper ca-ntr-un fel voi reusi sa simt puritatea interioara, fie si in mijlocul mlastinii, acel Paradis din miezul Infernului. In hinduism si buddhism existenta in ansamblul ei este considerata ca fiind o mlastina, pentru ca acesta ar fi caracterul lumii, iluzoriu si impur. Insa, noi, ca oameni moderni si realisti avem datoria adaptativa de a nuanta afirmatia aceasta. Poate ca nu suntem pregatiti pentru un pas atat de radical. In mod sigur nu suntem, si tocmai de aceea, cu toate riscurile pe care le implica aceasta, preferam sa staruim in iluzie. Pentru ca nu trebuie sa fii Lucifer ca sa existi, toti avem pacatele noastre, insa avem dreptul sa speram sa ne construim o forma de impuritate mai mascata, usor innobilata de ganduri si emotii ceva mai rafinate. De altfel, drumul spre inaltimile Paradisului este edificat pe baza pacatuirilor noastre care insa, odata cu altitudinea, devin tot mai rarefiate, mai pregatite sa sustina ceva dincoace de ele.
Nu pot sa nu ma amuz si sa nu exploatez lingvistic omofonia dintre Zen, cuvantul japonez pentru samskrid-ul dhyana, 'meditatie' si englezescul then, 'atunci'. Am facut-o si intr-o nuvela, intr-un moment narativ foarte propice pentru satori, insa era o iluminare fortata de lovituri decorporalizante. Trebuie sa pasesti pe ignoranta proprie, intr-o metanoia continua, spre a ajunge la apex-ul templului, sa convertesti toate pacatele tale in tot atatea virtuti, insa experimentandu-le, infruntandu-le. Pentru cei mai multi dintre noi insa infruntarea lor inseamna experienta in cel mai riguros sens al cuvantului. Pentru cei mai multi dintre noi astfel de ispite care trebuiesc epuizate prin experienta constituie programul nostru karmic pentru o viata intreaga. De altfel, asta e si calea normala, cei mai multi nu sunt capabili sa-si transgreseze conditia atat de spectaculos, sa-si accelereze evolutia. Poate nu au suficient gaz! Suntem, doar, cu totii locuitori ai unei lumi aflata intr-un ciclu, lume caracterizata (si)de legea permanentei materiei. Ganditi-va, totusi, la analogia pe care o facusem intre buddhism-hinduism si traditiile abrahamice. Spuneam ca buddhismul este, poate, mai putin de dorit ca traditie dominanta pentru faptul ca nu valorizeaza la fel de mult prezentul precum o fac crestinismul si mahomedamismul prin escatologia lor, cu inevitabilele ei consecinte asupra atitudinii noastre de acum si de aici. Asta desi buddhismul are viziunea stiintifica cea mai completa. Insa, daca ar fi sa ne gandim la posibilitatea ca faptele perpetuate prin renasteri sa nu tina cont absolut deloc de o personalitate determinata, aceasta nefiind numai netransmisibila de la o viata la alta, dar fiind si nereconstituibila dupa sincopa mortii, singurele care dainuie, la modul literal, ar fi faptele, ceea ce ar insemna ca, prin suprimarea de la orice activitate generatoare de karma pe care si-ar impune-o un brahman, sa se subtieze arborele filogenetic uman si, implicit, sa se diminueze ritmul de crestere al populatiei. Insa, oricum, populatia creste, ceea ce ar fi, pana la urma, bine cu conditia ca nu toti sau un numar critic sa adopte acest stil de viata. Daca cineva ar reusi suprimarea completa ar tulbura, intr-un fel, legile firii, nu? Oare cum putem sa intelegem conditia acelor boddhisattvas si buddhas care, desi ajunsi deasupra firii, ajuta fiintele naturale sa se elibereze datorita compasiunii- karuna- lor nelimitate? Este alegerea lor sau legea cosmica cea care-i impiedica sa eludeze totalmente universul material caruia inca ii apartin pana la finele unui ciclu, fine marcat de pralaya, resorbtia universala?
Cum spunea si Platon, iubirea dintre oameni este modul in care acestia pot aproxima si in care ni se reveleaza, intr-un mod voalat, arhetipul Iubirii, Iubirea adevarata, transcendenta.
Lucifer,- pastrand proportiile- este, totusi, un inger care sta in cel mai profund colt al Infernului. Doar lumina ratiunii poate sa te ajute cu adevarat.
Tweet this!
back to top
Toate aceste epoci reunite si care alcatuiesc o Mahayuga au intervale de timp asociate lor descrescatoare, pe masura virtutii si a situarii astrale a Pamantului fata de Soare, virtutea sau, mai bine spus, conditiile astrologice ale virtutii fiintelor rationale descrescand si recrescand in functie de pozitionarea Pamantului relativ fata de Soare. Odata atins acest 'afeliu' astrologic, ciclul se inverseaza, iar conditiile necesare sau favorizante virtutii incep sa creasca progresiv, moment in care are loc o reeditare, in aceeasi parametri temporali, a celor 4 yugas, insa in sens invers. Aici se face apel la numarul 12, insa nu din considerente numerologice pure, de altfel, numerologia si aritmosofia pythagoreice s-au bazat pe ciclurile solare, astfel, prima yuga, ekayuga, care este Satya, numara 48 000 de ani divini, urmeaza epoci de 36, 24 si 12 000 de ani divini . Un an divin este echivalentul a 360 de ani terestri sau umani, calculati dupa calendarul solar. Un numar de 1 000 de astfel de cicluri cosmice, alcatuiesc o unitate de timp mai mare, kalpa, iar totalitatea kalpas-urilor formeaza un ciclul cosmic complet- sarga. O kalpa este considerata in mod metaforic in hinduism ca alcatuind o zi din viata lui Brahma, personificarea principiului unic si a substantei universale unice, brahman. Sarga este o viata de-a lui Brahma, o existenta a esentialului Brahman, si cat timp ciclurile cosmice se succed unele altora la randul lor, se pare ca, tot metaforic vorbind, Brahma insusi se reincarneaza, este supus astfel samsarei, ciclul reincarnarilor succesive, care este continutul formei, si ea circulara si ciclica, a sargai.
Doream insa sa vorbesc despre prezent din perspectiva hinduista. E drept ca viziuni pesimiste asupra lumii au existat dintotdeauna in toate epocile istorice si in toate traditiile culturale ale umanitatii, atat antichitatea, cat si medievalitatea, inclusiv cele europene, au fost marcate de veritabile isterii escatologice, ale sfarsitului lumii si alimentate de calcule astrologice si astronomice- semnificatiile numerologice date anilor din calendar-, insa perspectiva hinduista are pretentia de a fi una profund intelegatoare si exhaustiva. Daca un calendar ca cel mayas se incheie la un moment dat, daca crestinismul nu are o viziune de ansamblu asupra acestei probleme, tocmai pentru faptul ca este o religie mai realista, a prezentului, hinduismul ofera si termeni foarte largi, si justificari. Epocile cresc si descresc in relatie directa cu virtutea umana, fapt care explica, chiar stiintific in conformitate cu stiintele oculte, intinderea mai mare a epocilor de intunecime sau de crepuscul spiritual. Acum ar trebui sa ne gasim in plina Kaliyuga, ba inca intr-o faza de declin a ei, ceea ce e cat se poate de deprimant cat timp e o Kaliyuga descendenta, care marcheaza incheierea unei Mahayuga si este urmata de o alta Kaliyuga, fie ea ascendenta. Kaliyuga este guvernata de Kali si, avand un vedere multitudinea ipostazelor acesteia, subordonarea epocii prezente lui Kali nu trebuie sa conduca la deprecierea imaginii fata de aceasta, ci doar ilustreaza unele dintre proprietatile inerente ale materiei cosmice- prakriti, domeniu cu care Kali, ca zeita suprema a lumii sensibile, zeita-principiu a existentei pe care o conduce in timp ce Shiva ramane in transcendenta sa, se identifica, Kali fiind insasi materia generata iluzoriu de Shiva. Deci Kali ilustreaza obscuritatea intelectuala si morala a materiei, kali, ca substantiv comun, fiind varianta feminina a lui kala, timpul, Shiva avand atributul de zeu al timpului. Daca am putea sa concepem notiunea de kala ca stand pentru continuum-ul spatio-temporal, pentru ciclurile cosmice, atunci kali ar desemna continutul factual al acestora. Kaliyuga este, prin urmare, cea mai vie si mai pline de evenimente- karmas epoca istorica. Este cea mai plina de viata, insa o viata dusa la extrem, urcata pe nivelele cele mai inalte ale placerii si ale carnalitatii, avand, totodata, si implicatiile negative cele mai grave, emulatia intra si inter-specifica cea mai mare, nesiguranta cea mai mare, clarviziunea si intelepciunea cele mai reduse. In Kaliyuga indivizii sunt aserviti prezentului, tragand toate avantajele si dezavantajele care decurg de aici, stiindu-se ca pe plan spiritual si cultural nu exista decat ignoranta. Este perioada cea mai materialista cu tot ce implica acest lucru, inclusiv din punctul de vedere al duratei, este existenta interminabila, seducatoare si dura, un veritabil Iad. De altfel, alegoriile Iadului din hinduism nu sunt decat diferite tipuri de reprezentari ale existentei.
Ma gandeam ca nu ar trebui sa ne mire nimic din ceea ce ni se poate intampla rau in aceasta perioada in care traim, sa nu ni se para inexplicabil ca toate calitatile noastre intelectuale si morale nu ne pot impiedica sa nu cedam tentatiilor lumii fizice, etc. Acesta este prezentul daca ar fi sa dam credit hinduismului, nu ne ramane decat sa traim ceea ce ni se pare mai putin impur din acest prezent.
Daca eu am fost prea impur pentru o lume general-impura este deja o intrebare futila: remuscarile isi au locul in lumea arhetipurilor, totusi, am unele remuscari, tocmai de aceea resimt atat de acut lumea in care traiesc. Se spune ca unele carti nu trebuiesc sa fie citite decat la maturitate, eu as replica cum ca altele nu ar trebui sa fie citite niciodata, poate. Imi pare rau c-am aflat atat de multe incat nu mai pot sa vad ... copacii din cauza padurii.
Unii spun despre lumina cea mai pura care nu este perceptibila vizual. Poate ca sa o cauti in intunecimea cea mai profunda nu e, neaparat, un lucru imposibil.
Stie cineva, oare, ce este de fapt Iadul? Deschiderea catre figuri de stil a orientalilor ni-l defineste intr-un mod deschis imaginatiei noastre. Insa ceea ce conteaza este aceea ca fiecare om traieste prin el insusi, este o fiinta separata, nu?, si poate avea propriile sale trairi interioare, de natura sa-i stabileasca Paradisul sau Infernul in minte, dupa voie. La celebra intrebare 'exista viata dupa moarte(viata)?' as pune o alta: 'exista Paradis in Infern?'
Cred ca ceea ce conteaza este omul, mintea lui, prin ea cel mai feeric loc poate sa devina un Infern si invers.
Si care este diferenta dintre ignoranta unuia sau cea colectiva, o lume de ignoranta, nascuta, conform cosmogenezei care-i si psihogeneza in traditiile dharmice, din avydia, ignoranta primara?
In ultima instanta contam numai noi, dincoace de orice conjuctura istorica.
Cand imi voi reveni vreodata din voma intamplarilor care au avut loc in ultima perioada in viata mea, atunci voi fi in masura sa am o pozitie mai subiectiva- si nu obiectiva- si mai idilica asupra lumii in care traim. De abia atunci. Insa nu am facut decat sa culeg roadele propriilor mele greseli din trecut. Asta merit. Am trait intamplari mizerabile pentru ca m-am infundat in mlastina samsarei si m-am infundat in mlastina pentru ca am fost sedus de existenta, mi s-a parut chiar romantic s-o fac, asemeni unui inger care (de)cade. Asa cum fiecare dintre noi se naste pur si are sansa lui sa-si continue puritatea, sa-si confirme sansa sau promisiunea de puritate care este el. Fiind deja decazut din dreptul natural la puritate nu-mi ramane decat sa mai sper ca-ntr-un fel voi reusi sa simt puritatea interioara, fie si in mijlocul mlastinii, acel Paradis din miezul Infernului. In hinduism si buddhism existenta in ansamblul ei este considerata ca fiind o mlastina, pentru ca acesta ar fi caracterul lumii, iluzoriu si impur. Insa, noi, ca oameni moderni si realisti avem datoria adaptativa de a nuanta afirmatia aceasta. Poate ca nu suntem pregatiti pentru un pas atat de radical. In mod sigur nu suntem, si tocmai de aceea, cu toate riscurile pe care le implica aceasta, preferam sa staruim in iluzie. Pentru ca nu trebuie sa fii Lucifer ca sa existi, toti avem pacatele noastre, insa avem dreptul sa speram sa ne construim o forma de impuritate mai mascata, usor innobilata de ganduri si emotii ceva mai rafinate. De altfel, drumul spre inaltimile Paradisului este edificat pe baza pacatuirilor noastre care insa, odata cu altitudinea, devin tot mai rarefiate, mai pregatite sa sustina ceva dincoace de ele.
Nu pot sa nu ma amuz si sa nu exploatez lingvistic omofonia dintre Zen, cuvantul japonez pentru samskrid-ul dhyana, 'meditatie' si englezescul then, 'atunci'. Am facut-o si intr-o nuvela, intr-un moment narativ foarte propice pentru satori, insa era o iluminare fortata de lovituri decorporalizante. Trebuie sa pasesti pe ignoranta proprie, intr-o metanoia continua, spre a ajunge la apex-ul templului, sa convertesti toate pacatele tale in tot atatea virtuti, insa experimentandu-le, infruntandu-le. Pentru cei mai multi dintre noi insa infruntarea lor inseamna experienta in cel mai riguros sens al cuvantului. Pentru cei mai multi dintre noi astfel de ispite care trebuiesc epuizate prin experienta constituie programul nostru karmic pentru o viata intreaga. De altfel, asta e si calea normala, cei mai multi nu sunt capabili sa-si transgreseze conditia atat de spectaculos, sa-si accelereze evolutia. Poate nu au suficient gaz! Suntem, doar, cu totii locuitori ai unei lumi aflata intr-un ciclu, lume caracterizata (si)de legea permanentei materiei. Ganditi-va, totusi, la analogia pe care o facusem intre buddhism-hinduism si traditiile abrahamice. Spuneam ca buddhismul este, poate, mai putin de dorit ca traditie dominanta pentru faptul ca nu valorizeaza la fel de mult prezentul precum o fac crestinismul si mahomedamismul prin escatologia lor, cu inevitabilele ei consecinte asupra atitudinii noastre de acum si de aici. Asta desi buddhismul are viziunea stiintifica cea mai completa. Insa, daca ar fi sa ne gandim la posibilitatea ca faptele perpetuate prin renasteri sa nu tina cont absolut deloc de o personalitate determinata, aceasta nefiind numai netransmisibila de la o viata la alta, dar fiind si nereconstituibila dupa sincopa mortii, singurele care dainuie, la modul literal, ar fi faptele, ceea ce ar insemna ca, prin suprimarea de la orice activitate generatoare de karma pe care si-ar impune-o un brahman, sa se subtieze arborele filogenetic uman si, implicit, sa se diminueze ritmul de crestere al populatiei. Insa, oricum, populatia creste, ceea ce ar fi, pana la urma, bine cu conditia ca nu toti sau un numar critic sa adopte acest stil de viata. Daca cineva ar reusi suprimarea completa ar tulbura, intr-un fel, legile firii, nu? Oare cum putem sa intelegem conditia acelor boddhisattvas si buddhas care, desi ajunsi deasupra firii, ajuta fiintele naturale sa se elibereze datorita compasiunii- karuna- lor nelimitate? Este alegerea lor sau legea cosmica cea care-i impiedica sa eludeze totalmente universul material caruia inca ii apartin pana la finele unui ciclu, fine marcat de pralaya, resorbtia universala?
Cum spunea si Platon, iubirea dintre oameni este modul in care acestia pot aproxima si in care ni se reveleaza, intr-un mod voalat, arhetipul Iubirii, Iubirea adevarata, transcendenta.
Lucifer,- pastrand proportiile- este, totusi, un inger care sta in cel mai profund colt al Infernului. Doar lumina ratiunii poate sa te ajute cu adevarat.
Tweet this!
back to top
Un comentariu:
Therion- Kaliyuga
Trimiteți un comentariu